Steaua București a început în forță noul sezon al SuperLigii CEC Bank de rugby. La un pas să realizeze surpriza în etapa inaugurală când au fost la un pas să se impună în deplasare, în meciul cu Timișoara Saracens, „militarii” se pregătesc acum pentru eternul derby cu Dinamo. Partida este programată vineri, pe 3 aprilie, de la ora 15:00, pe Stadionul Ghencea.
Cu un lot întărit, la care s-au adăugat încă 6 jucători transferați în ultima clipă de la Farul Constanța, cu un antrenor nou, George Sava, Steaua luptă pentru podium ediției 2015. ” Am reușit să aducem 6 sportivi de la Farul Constanța, o echipă pentru care îmi pare nespus de rău că s-a desființat. Suntem la început de drum și încercăm să facem o structură sănătoasă, să facem jocurile așa cum ne-am propus și să creștem de la meci la meci. Ne dorim să ajungem în fazele finale și, de ce nu, să facem spectacol. Trebuie să dăm dovadă de mândrie și întotdeauna să ne dorim mai mult de la noi, ca echipă”, a declarat antrenorul George Sava.
Steaua și-a anunțat deja intențiile de a face un joc-spectacol în meciul de duminică, cu Timișoara, pierdut cu 30-28 (17-18), partida de pe Stadionul „Dan Păltinișanu” fiind considerată cea mai frumoasă a etapei. Un meci în care noii jucători „fariști” abia s-au alăturat echipei, fără a avea timp pentru antrenamentele comune. Astfel, eternul derby al sportului românesc, Steaua – Dinamo, ar fi primul test adevărat, de echipă, pentru elevii lui George Sava. „Ne dorim ca după meciul pierdut la Timișoara la o diferență de 2 puncte și după cele două eșecuri din amicalele cu Dinamo să obținem o victorie. Pentru mine a fost foarte greu să privesc din tribune aceste partide din cauza accidentării, iar acum va fi și mai greu. Dar cu siguranță voi fi suporterul numărul 1 al echipei mele”, a spus Viorel Lucaci, căpitanul stelist, aflat încă în recuperare. Lucaci s-a accidentat la gleznă în meciul România – Georgia din Campionatul European de Rugby, el urmând să stea încă o săptămână.
Ravulo Malakai și Dănuț Dumbravă, două piese de rezistență ale Stelei
Dănuț Dumbravă rămâne, în continuare, unul dintre jucătorii de bază ai Stelei. Titular în toate meciurile pe care România le-a disputat în Campionatul European de Rugby, Dumbravă ar putea prinde, în urma meciurilor din SuperLigă, echipa națională pentru Cupa Mondială din Anglia. Până atunci, el se pregătește pentru meciul cu eternii rivali, de la Dinamo. „Au trecut 15 ani de la primul meci Steaua – Dinamo pe care l-am jucat cu niște emoții foarte mari. Acea partidă reprezenta trecerea mea de la juniori la seniori. Acum nu mai e loc de emoții… s-au rispit de mult. Este un derby și îl vom trata ca atare”, a spus acesta
6 jucători a transferat Steaua de la Farul Constanța, care s-a retras din campionat: Petre Neacșu, Valentin Mototolea, Eseria Vueti (Fiji), Ravulo Malakai (Fiji), Manu Vainanuma (Tonga) și Alex Nicholas Moa (Tonga)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER